Candidatul la funcția de Prim-Ministru, Valeriu Streleț s-a întâlnit cu reprezentanții societății civile

După cum informează TRIBUNA, Valeriu Streleț a declarat că, au fost discuții mult mai largi decît s-a aștepta.

”Este o situație absolut firească din motive că ei acumulează toate problemele societății și sunt cei care de regulă primii semnalizează sau aprind becurile de alarmă. Am discutat despre tot: justiție, procuratură, BNM, delapidarea din sectorul financiar bancar, perspectivele de reformă, buget, donatorii de reformă, restabilirea relațiilor cu partenerii externi, practic toate problemele de actualitate din RM”, a precizat el.

Totodată, Streleț a menționat că, societatea civilă i-a împărtășit mai multe îngrijorări, și au accentuat faptul că și-ar dori ca reformele să nu fie doar mimate.

Directorul Executiv al Centrului ”Parteneriat pentru Dezvoltare”, Alexei Buzu a afirmat că, societatea civilă a cerut ca premierul desemnat să se expune anumite angajamente și viziuni asupra a trei aspecte importante.

”Ceea ce vizează situația bugetară și semnarea memorandumului cu FMI, viziunea guvernului vizavi de cele 3 bănci, dar și reforma justiției și procuraturii.  Dumnealui și-a exprimat anumite opinii, cu care în general suntem de acord, însă nu am auzit anumite angajamente ferme”.

Alexei Buzu a mai adăugat că, un lucru pozitiv este că Valeriu Streleț a spus că va reanima Consiliul Național de Participare.

La rîndul său, Olga Bîtcă, președintele Consiliului Anticorupție s-a arătat deranjată de faptul că, fiecare membru al societății civile a avut doar un minut pentru întrebări: ”Formatul consultărilor presupune ceva mai mult decît formatul unui interviu. Nu știu cine l-a impus din partea societății civile sau din partea candidatului. Pentru mine, personal, integritatea domnului Streleț este intactă, dar aceasta a fost decizia politică pe care și-o asumă partidele. Este o persoană competentă, profesionistă, reproșul ar fi din punct de vedere al integrității”.

Sursa: Tribuna.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *