Ultima zi pentru aplicare la Conferința anuală Cooperarea dintre Parlament și Societatea Civilă

Parlamentul Republicii Moldova, în parteneriat cu Consiliul Național al ONG-urilor, anunţă desfăşurarea Conferinței Anuale „Cooperarea dintre Parlament și Societatea Civilă”, ediţia VI-a. Evenimentul va avea loc în data de 7 aprilie 2015 și va întruni aproximativ 100 participanţi: autorități publice centrale, ambasadori, lideri de ONG, donatori, experţi internaţionali,  mass-media.

Conferința Anuală „Cooperarea dintre Parlament și Societatea Civilă” este evenimentul organizat în acord cu dezideratele asumate de către Parlamentul Republicii Moldova prin Concepţia de cooperare dintre Parlament şi Societatea Civilă, adoptată prin Hotărârea Parlamentului nr.373-XVI din 29.12.2005 şi pentru implementarea practicilor democraţiei participative.

Conferința va însuma prezentarea raportului Guvernului și raportul de implementare a Strategiei de Dezvoltare a Societății Civile 2012 – 2015,  în conformitate cu cele trei obiective generale din Strategie:

a) Consolidarea cadrului de participare a societăţii civile la elaborarea şi monitorizarea implementării politicilor publice.

b) Promovarea şi consolidarea durabilităţii financiare a societăţii civile.

c) Dezvoltarea spiritului civic activ şi a voluntariatului.

Criterii de eligibilitate pentru participanții la Conferința Anuală „Cooperarea dintre Parlament și Societatea Civilă”:

  • Candidaţii trebuie să fie reprezentanţi ai ONG-urilor care au o experienţă de activitate de minim 2 ani;
  • Vor avea prioritate candidaţii care vor prezenta o confirmare că sunt delegaţi la Conferință de un număr mai mare de ONG active;
  • Organizațiile, activitatea și misiunea cărora are tangență cu cel puțin unul din din cele trei obiective generale ale Strategiei.

Procedura de aplicare:

Pentru înregistrare, candidaţii vor completa un Formular de aplicare care trebuie  expediat la adresa de e-mail –tineri.liberi@gmail.com/ fax: 567 489, până la data de 27 martie 2015, iar rezultatele selecţiei vor fi anunţate până la 31 martie 2015 de către Secretariatul Consiliului ONG — Centrul de Resurse „Tineri şi Liberi”.

Puteți să ne urmăriți pe pagina web www.consiliuong.md și pe pagina de Facebook Consiliul Național al ONG-urilor din Republica Moldova

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *