Timofti, Candu și Streleț lansează un apel pentru un dialog social: „Pentru Moldova”
Președintele Parlamentului Andrian Candu, președintele, Nicolae Timofti și prim-ministrul Valeriu Streleț au semnat miercuri un apel public pentru dialog social, prin care cheamă clasa politică și societatea civilă la „identificarea în comun a soluțiilor de rezolvare a disputelor și de ieșire din impasul în care se află Republica Moldova”.
Autoritățile invită sectorul asociativ civic, clasa politică, mediul academic, asociațiile de creație, partenerii sociali (sindicatele și patronatele) și alți actori publici relevanți să participe la lansarea unui dialog deschis, menit să pună bazele unei platforme comune, pentru a consolida societatea și a crea condiții pentru dezvoltarea stabilă a țării.
„Pentru a demonstra voință și deschiderea în vederea soluționării problemelor constatate, acționând în spiritul responsabilității pentru soarta țării și a cetățenilor săi, noi, ca reprezentanți ai celor mai importante instituții ale statului, vom semna, pe platforma de dialog creată, un Pact social intitulat ‘Pentru Moldova’”, se arată în Apelul semnat de primele persoane în stat.
Prima întrunire a membrilor platformei de dialog este preconizată pentru data de 13 octombrie curent.
Sursa: Idepedent.md