Republica Moldova marchează Ziua Naţională fără Fumat
Pentru a sensibiliza populaţia cu privire la riscurile și consecinţele generate de consumul de tutun, dar şi a fumătorilor pasivi cu privire la riscurile inhalării fumului, al doilea an consecutiv, în a treia zi de joi a lunii noiembrie, în Republica Moldova este marcată „Ziua Naţională fără Fumat“.
Acțiunea este parte a campaniei naţionale antitutun cu genericul “Leapădă fumatul. Acum!”, lansată cu scopul de a reducere prevalența fumatului în diferite grupuri țintă și anume tineri, adulți și gravide. Iar în acest an, în deosebi spre prevenirea fumatului în perioada sarcinii.
Potrivit șefului Centrului promovarea sănătății și comunicare din cadrul Centrului Național de Sănătate Publică (CNSP), Natalia Silitari, fumatul în rândul femeilor este o problemă socială majoră, deoarece fumatul nu afectează doar sănătatea femeii, dar în cazul unei sarcini, acesta poate afecta şi sănătatea viitorului copil. „Riscul fumatului la femeie este destul de mare, dar la gravidă se dublează. Ea este responsabilă de viața ei, dar și de viața copilului nenescut care riscă să facă diverse malformații, hadicapuri cronice ca retard mental, astm bronșic”, explică Natalia Silitari.
Conform rezultatelor unui studiu realizat în anul 2012, 48,5 la sută dintre bărbați în Republica Moldova sunt fumători activi, cât și 8,2 la sută dintre femei. Iar 3,7 la sută dintre acestea au recunsocut că fumeză deși sunt însărcinate. „Chiar dacă uneori gravida se justifică spunând că ea fumează doar o țigară pe zi, crezând că o singură țigară nu-i va face rău fătului, copilul va fi oricum afectat”, a precizat Silitari.
Conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, fumatul ucide anual aproximativ 5 milioane oameni în lumea întreagă, inclusiv peste 1,2 milioane în regiunea europeană. În Republica Moldova din cauza fumatului anual decedează până la 4000 persoane.
Sursa: http://nationalfm.md/republica-moldova-marcheaza-ziua-nationala-fara-fumat/