Publicitatea pentru băuturile spirtoase va fi restricţionată
Cabinetul de miniştri a aprobat la şedinţa de astăzi proiectul de lege privind modificarea şi completarea unor acte legislative din domeniul controlului alcoolului. Proiectul prevede introducerea restricţiilor de publicitate pentru băuturile spirtoase.
Printre principalele prevederi ale documentului se regăsește interzicerea difuzării mesajelor ce ţin de publicitatea şi promovarea producţiei alcoolice în instituţiile de învăţământ şi medico-sanitare. Totodată, orice formă de publicitate sau teleshopping pentru producţia alcoolică este interzisă minorilor, precum și cea care îi implică pe aceştia.
De asemenea, se interzice orice formă de publicitate a producţiei alcoolice, inclusiv prin intermediul surselor de radio şi televiziune, presei scrise, reţelelor de internet, telefonice, telegrafice, serviciilor cinematografice şi video, în interiorul sau pe mijloacele de transport public şi pe trimiterile poştale.
Proiectul prevede, de asemenea, o serie de excepţii, dintre care face parte publicitatea producţiei alcoolice prin intermediul surselor de radio şi televiziune între orele 22.00 şi 7.00. Aceasta va fi permisă şi în zonele publice stabilite de autorităţile administraţiei publice locale pentru perioada desfăşurării sărbătorilor naţionale şi tradiţionale, a evenimentelor specializate în domeniul fabricării şi circulaţiei producţiei alcoolice.
Proiectul are drept scop ameliorarea indicatorilor în sănătatea populaţiei, în special a generaţiei tinere.
Sursa: www.gov.md
Astfel, la radio și TV reclamele la alcool vor fi difuzate doar între orele 22.00 – 7.00. De asemenea, imaginile cu produse alcoolice nu vor fi publicate nici pe coperțile ziarelor sau revistelor. Cât privește zona online, publicitatea la alcool va fi permisă doar pe paginile web ale producătorilor. Totodată, promovarea băuturilor alcoolice va fi interzisă în apropierea sau în incinta instituțiilor de învățământ și medicale.
Reclamele cu produse alcoolice vor putea fi, totuși, difuzate sau afișate în timpul evenimentelor naționale sau tradiționale, în magazine specializate, pe teritoriul întreprinderilor producătoare de alcool, pe bilete de călătorie, în interiorul și exteriorul aeronavelor.
Proiectul mai prevede că, în promovarea produselor alcoolice, nu vor fi admise imaginile și mesajele care sugerează că alcoolul îmbunătățește starea fizică, psihică și intelectuală a persoanei sau contribuie la obținerea succeselor personale și profesionale.
Ministerul Sănătății avertizează că abuzul de alcool favorizează apariția cirozelor hepatice, hipertensiunii arteriale, accidentelor vasculare cerebrale, cancerului și malformațiilor congenitale. În Republica Moldova, 200 de oameni din 100 de mii mor din cauza bolilor provocate de alcool. De asememea, 40 la sută dintre cazurile de intoxicații înregistrate anual sunt provocate de abuzul de alcool.
În prezent, la evidența medicilor se află 47 de mii de alcoolici. În fiecare an, peste 8000 de persoane cu psihoze alcoolice sunt spitalizate. Tratamentul unui bolnav internat costă cel puțin 6000 de lei. În cazul terapiei aplicate în ambulatoriu, cheltuielile ajung până la 17 000 de lei, pentru un pacient.
Sursa: www.ms.gov.md