Proces verbal al ședinței CN ONG din 19 noiembrie 2019

Locaţie: Sediul AO „Concordia. Proiecte Sociale”, str. A. Corobceanu nr 22, mun. Chișinău
Durata: 15:00 – 16:30
Persoane prezente la ședința Consiliului ONG:
- Antonița FONARI- Directoare, Platforma pentru Cetățenie Activă și Parteneriat pentru Drepturile Omului (CAP).
- Andrei GAIU- Director, Asociația „Tinerii pentru Dreptul la Viață” (TDV) / Membru al Biroului de Administrare, CNTM.
- Sergiu OSTAF- Director, Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului.
- Vasile CIOARIC– Coordonator program, Centrul Contact.
- Ludmila IACHIM- Directoare, Asociația „MOTIVAȚIE” din Moldova.
- Oxana MIRON- Specialistă lobby și advocacy, AO ”Concordia. Proiecte Sociale”.
- Tamara ADAȘAN– Directoare, AO ,,HOMECARE”.
Persoane absente:
- Ilie CHIRTOACĂ- Consilier juridic, Centrul de Resurse Juridice din Moldova.
- Carolina BUZDUGAN– Secretară Generală, AO „Alianța ONG-urilor Active în Domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei” (APSCF).
- Tatiana SAVVA- Economistă, Centrul Analitic Independent Expert-Grup.
- Petru MACOVEI– Director, AO „Asociația Presei Independente”.
S-a discutat și s-a decis:
- Solicitări de colaborare de la Autoritățile Publice Centrale.
S-a decis contactarea organizațiilor participante la Forumul ONG pentru a li se propune oportunitatea de a reprezenta Consiliul ONG, în conformitate cu solicitările înaintate de Ministerul Justiției, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, dar și solicitarea de la Ministerul Afacerilor Interne.
- Transmiterea unei recomandări către Parlamentul Republicii Moldova privind organizarea Conferinței Parlamentului de colaborare cu Societatea Civilă.
În acest sens, Consiliul ONG a decis să propună Parlamentului formatul în care vor fi relansate discuțiile despre evenimentele care relaționează cu SDSC, inclusiv prezentarea rapoartelor de îndeplinire a SDSC: Conferința Parlamentului, Ședință Publică a Comisiei de Profil sau alt format propus de Parlamentul Republicii Moldova.
S-a decis că Antonița Fonari va solicita pentru Consiliul ONG o întâlnire cu Președinta Comisiei de profil care monitorizează implementarea SDSC și DIA, pentru a aminti Parlamentului că trebuie să formeze Comitetul de Monitorizare SDSC și pentru a stabili date (orientativ 05.12.2019, 20.12.2019 sau 17.01.2020) pentru desfășurarea Conferinței Parlamentului de colaborare cu Societatea Civilă.
CAP, TDV, CONTACT și CRJM au participat la evenimentul de la Cancelaria de stat privind mecanismul de finanțare directa a OSC-urilor de către stat. În cadrul acestuia a fost menționată de Președinta Consiliului ONG și necesitatea de a evalua nivelul de implementare a SDSC 2018 – 2020.
La 27 noiembrie, în incinta Parlamentului, Secretariatul și reprezentanți ai Consiliului Național al ONG-urilor din Moldova (au putut să vină doar CAP și TDV) au avut o întrevedere cu doamna Elena Bacalu, Președinta Comisiei Parlamentare Protecție Socială, Sănătate și Familie, consultante din comisie și reprezentante ale Direcției Informațional-Analitice a Parlamentului (DIA). Dintre cei cu care s-a lucrat anterior la SDSC au fost Irina Serebreanschi, Șefă de secție în cadrul DIA și Inga Baciu, Consultantă Principală.
În cadrul ședinței Comisia Parlamentară și DIA a anunțat că Parlamentul așteaptă Rapoartele Guvernului (și planul de acțiuni pentru 2020 ACTULIZAT) și cel al Societății Civile cu privire la nivelul de implementare și realizare a Strategiei de Dezvoltare a Societății Civile. În acest sens, așteptarea este ca în câteva săptămâni Consiliul ONG să vină cu un raport alternativ consolidat pe toate trei capitole ale SDSC.
Consiliul Național al ONG-urilor din Moldova trebuie în următoarea săptămână să facă pași pentru identificarea și delegarea a trei persoane permanente și trei supleanți – reprezentanți ai Societății Civile, pentru a fi numiți membri ai Comitetul de Monitorizare a implementării SDSC. Președinta Consiliului ONG a amintit că Parlamentul trebuie să delege 3 persoane de decizie din legislativ pentru monitorizarea Strategiei și să se asigure că Guvernul deleagă reprezentanții săi.
Secretarul CN ONG a republicat, în aceeași zi, anunțul de identificare a reprezentanților pentru Comitetul de Monitorizare a implementării SDSC, cu termen-limită de aplicare de o săptămână.
Președinta Comisiei Parlamentare Protecție Socială, Sănătate și Familie, iar ulterior și Secretarul General al Parlamentului au informat Consiliul ONG că discuția despre Conferința Parlamentului de colaborare cu Societatea Civilă poate să aibă loc în cadrul evenimentului comun din 10 decembrie, cu participarea Președintei Parlamentului.
- Elaborarea unui raport alternativ din partea Societății Civile (CN ONG), privind nivelul de implementare a SDSC
Participanții la ședință, au convenit, pentru următorul eveniment care va avea în vizor SDSC, elaborarea Raportului Alternativ al Consiliului ONG despre implementarea SDSC, pe lângă cel prezentat de către Guvern. Raportul urmează a fi creat în comun de către membri Consiliului ONG cointeresați și compilat ca un document unic până la data de 2 decembrie 2019.
Sergiu Neicovcen a solicitat Raportul Guvernului cu privire la implementarea SDSD și l-a distribuit Consiliului ONG. Pentru că elaborarea unui model de raport a luat mai mult timp decât a fost planificat inițial, TDV încă mai lucrează la raportul pentru Capitolul 3 și îl va prezenta Consiliului ONG la ședința de vineri, 6 decembrie.
- Ședința Consiliului ONG cu Directorului Interimar al Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu
Oxana Miron și Antonița Fonari au relatat succinct despre întrevederea reprezentanților CN ONG și ASP, prezentând cele mai importante subiecte puse în discuție. Mai multe detalii aici: https://www.consiliuong.md/intrevederea-reprezentantilor-consiliului-national-al-ong-urilor-cu-directorul-interimar-al-agentiei-servicii-publice/
Ședința a fost moderată de Antonița FONARI, Președinta Consiliului ONG,
Directoare, Platforma pentru Cetățenie Activă.
A consemnat și a elaborat procesul-verbal: Sergiu GODEA, Secretar al Consiliului ONG,
asistent lobby și advocacy, AO ,,Concordia. Proiecte Sociale”.