Pachetul de legi privind controlul tutunului, votat în prima lectură
Pachetul de legi privind controlul tutunului a fost aprobat astăzi, 18 iulie, în prima lectură de către Parlament. Inițiativele legislative au fost dezbătute în decurs de aproape două ore, iar într-un final a fost susținut de majoritatea deputaților, unanimitatea deputaților aflați în sală. Pentru lectura a doua au fost făcute mai multe amendamente, care urmează să fie discutate de comisiile parlamentare, relatează UNIMEDIA.
Liberalul Mihai Ghimpu, care este un fumător înrăit, a declarat că legea este dură și că „nu va putea fuma nici în ograda sa de la Colonița”, dar în pofida acestui fapt a spus că-l va susține.
„Știu că în luările de cuvânt mulți vor încerca să ne convingă că țara are de pierdut economic în urma aplicării acestor prevederi pe care le dezbatem, dar eu sunt convinsă că țara în general are de câștigat. Va cheltui mai puțin pentru tratamentul persoanelor care suferă de patologii provocate de fumul de tutun, va cheltui mai puțin pe îndemnizații de invaliditate, va cheltui mai puțin pe copiii care sunt născuți de părinți fumători și va avea mai mult de câștigat de la cetățenii care trăiesc mai mult și sănătos”, a declarat Liliana Palihovici, în luarea sa de cuvânt.
Pachetul cu legi anti-tutun prevede interzicerea fumatului în spaţiile publice închise şi semi-închise, la locul de muncă, în transportul public, în spaţiile publice deschise administrate de instituţiile medico-sanitare şi de învăţământ. Sunt prevăzute, de asemenea, sancţiuni atât pentru gestionarii spaţiilor în care este interzis fumatul, cât şi pentru fumători. Sancțiunile sunt de până la 8 mii lei pentru persoane fizice și până la 10 mii lei pentru persoanele juridice. Proprietarii și managerii acestor spații vor fi obligați să afişeze pe uşa de intrare simbolul ce interzice fumatul.
Inițiativa legislativă prevede ca gheretele unde se vând produsele din tutun trebuie să fie amplasate, între ele, la o distanţă de cel puţin 200 de metri şi la 50 de metri de la instituţiile de învăţământ şi instituţiile medico-sanitare. Totodată, se interzice comercializarea produselor din tutun şi a produselor care conţin nicotină în unităţi de comerţ între orele 22.00–8.00.
În plus, se va interzice vânzarea produselor de tutun minorilor, comercianții fiind obligați să verifice vârsta persoanei. Se impun interdicții și la comercializarea on-line, dar și vânzarea tutunului prin aparate, precum și expunerea vizibilă a produselor din tutun în spaţiile comerciale accesibile publicului.
După adoptarea acestei inițiative, publicitatea la produsele din tutun urmează să fie interzisă la radio şi televiziune, în cinematografe sau pe internet. Totodată, pachetele de țigări urmează să conțină avertismente privind dauna fumatului pe cel puțin 65 la sută din suprafața pachetului de țigări, iar țigările slim și cele cu arome vor fi interzise.
În prezent, 25% dintre cetățenii Republica Moldova sunt fumători activi. Anual avem peste 4500 de decese cauzate de consumul de tutun sau de efectele acestuia.
Sursa: http://unimedia.info/stiri/video-pachetul-de-legi-privind-controlul-tutunului–votat-in-prima-lectura-79620.html