“Lumina Bunătății”, campanie de prevenire a suicidului

În contextul Zilei Mondiale pentru Prevenirea Suicidului, marcată în fiecare an, la 10 septembrie, Poliția în parteneriat cu Asociația Obștească ,,Altruism” au desfășurat o acțiune socială cu genericul “Lumina Bunătății”. Evenimentul a avut loc în ,,Orășelul Încurajării” din Grădina Publică ,,Ştefan cel Mare şi Sfânt”.

Alături de alte instituții obștești, Poliția a fost în mijlocul cetățenilor aflați în situații de disperare, descurajare, pentru ai informa despre posibilitatea de a preveni suicidul, considerat o problemă de sănătate publică.

Astfel, atît tinerii cît și cei maturi au avut posibilitatea să participe la diverse activități de promovare a modului de comunicare, a acțiunilor de încurajare și sprijin reciproc a celor care au nevoie de ajutor. Totodată, cei prezenți la eveniment au avut ocazia să viziteze Galeria Încurajării, unde au fost expuse mai multe fotografii.

În cadrul activităților nu a lipsit Centrul Mobil de Prevenire și Informare al Poliției, cu ajutorul căruia activităţile s-au desfășurat într-un mod distractiv, iar cetățenii de la mic la mare au fost familiarizați cu factorii ce pot determina la suicid, precum şi consecinţele acestuia.

La fel, polițiștii au venit cu  recomandări utile pentru părinţi, privind educaţia şi supravegherea copiilor, avîndca scop prevenirea suicidului și soluţionarea cazurilor de risc în care pot ajunge copiii.

De la începutul anului  curent, au fost înregistrate 800 sesizări, dintre care: 287 cazuri de suicid soldate cu deces și 513 cazuri de tentative de suicid, iar în rîndul copiilor, au fost înregistrate 93 de cazuri de tentative de suicid.

Poliţiştii permanent desfăşoară activităţi preventive pentru reducerea riscului de victimizare atît în rîndul maturilor cît și a copiilor, iar printre principalele probleme abordate sînt:

– Motivele comportamentului autodistructiv la elevi, metodele de depistare timpurie a copiilor din grupul de risc;

– Factorii psihosociali de risc în dezvoltarea comportamentului autodistructiv, rolul factorului patologic în fenomen;

– Metodele de prevenţie a comportamentului autodistructiv, schimb de bune practici.

Astfel, dacă ești martorul unei tentative de suicid:

– Anunță familia, rudele, (sprijinul, atenţia, empatia şi dragostea membrilor ei);

– Încurajează victima să solicite ajutor instituţiilor responsabile, (consiliere, asistență psihologică);

– Informează victima despre faptul că poate cere ajutor autorităţilor şi poate fi protejată de lege;

– Oferă persoanei orice formă de sprijin şi comunică Poliţiei cazul.

Nu tolera! Sesizează Poliţia despre orice tentativă sau caz de suicid.

Sursa: www.igp.gov.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *