Iurie Leancă a consultat societătea civilă cum trebuie să arate Programul de activitate al noului Guvern

Societatea civilă vrea ca noul program de guvernare să prevadă, în principal,  schimbări pentru dezvoltarea economică, în sistemul financiar-bancar, reforme în domeniul siguranței alimentare, e-Guvernare, apărare și securitatea națională,  reorganizarea sistemului de pensii, modificarea Codului Muncii, punerea în aplicare a Strategiei de Mediu 2024, reformarea justiției, dar și realizarea reformelor la Ministerul de Interne.

Acestea, dar şi alte propuneri au fost lansate astăzi de către membrii Consiliului Naţional pentru Participare (CNP), ai Consiliului ONG, reprezentanţii Institutului de Politici Publice, ai Alianței Anticorupție, Consiliului Național al Tineretului din Moldova, Agenția Națională de Business, ai Fundației Est-Europene etc., în cadrul întrevederii cu Premierul în exercițiu, Iurie Leancă. Sugestiile sunt colectate pentru a elabora noul Program de activitate al Guvernului.

Iurie Leancă a mulțumit societății civile menționând că aceste propuneri vor îmbunătăți actul de guvernare. „După mai multe consultări în aceste zile am observat că accentele se pun pe probleme similare, cum ar fi necesitatea revizuirii Codului Muncii, a sistemului de pensii, a legislaţiei din domeniul protecţiei sociale. Important este că ne dorim cu toţii să ne mișcăm înainte. Acolo, unde s-au întâmplat lucruri bune să le continuăm, iar în alte domenii este nevoie de schimbări cardinale”, a precizat șeful Executivului.

Șeful Executivului a dat asigurări că Guvernul va fi receptiv la sugestiile parvenite, inclusiv pe platformahttp://particip.gov.md/ şi a optat pentru intensificarea colaborării cu societatea civilă.

Tot astăzi, Iurie Leancă a avut consultări cu reprezentanţii Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor (CNSM) şi cu cei ai Confederaţiei Naţionale a Patronatelor (CNPM), iar de luni urmează să poarte discuţii cu reprezentanţii partidelor politice.

Sursa: gov.md

Sursa foto: gov.md

Alte surse la acest subiect:http://www.ipn.md/ro/politica/67308

http://www.timpul.md/articol/leanca-continua-consultarile-privind-formarea-noului-guvern–69295.html

http://www.europalibera.org/content/article/26826398.html

http://newsmoldova.md/02022015/flux-de-stiri/80120.htm

img_0482

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *