Întalnire cu scopul de a discutarea proiectul de lege privind ONG-urile

Repreentanții societății civile organizate sunt unvitați la o întâlnire neformală pentru a discuta proiectul de Lege cu privire la organizațiile necomerciale, elaborat în anul 2016 în cadrul unui grup de lucru creat de Ministerul Justiției. Având în vedere că proiectul de lege a fost definitivat de grupul de lucru deja din ianuarie 2017 în baza opiniilor formulate de mulți dintre Dumneavoastră, considerăm importantă discutarea acestuia cu colegii din societatea civilă. De asemenea, am vrea să discutăm modalitatea de promovare a proiectului de lege. Necesitatea unui nou proiect de lege este discutată deja de mai mult timp și tergiversarea expunerii proiectului pentru consultări publice ar putea duce la imposibilitatea adoptării acestuia până la sfârșitul sesiunii parlamentare curente.

La ședință sunt invitați reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale, cât și reprezentanții ambasadei Suediei, USAID și ai proiectului FHI (donatori cu proiecte curente destinate îmbunătățirii mediului de activitate a organizațiilor societății civile).

Pentru a putea avea dezbateri punctuale, Vă rugăm să accesați AICI proiectul de lege în versiunea din ianuarie 2017 şi care a fost discutat cu reprezentanții societății civile din grupul de lucru.

Întâlnirea va avea loc pe 6 aprilie 2017, Sala Polivalentă a Fundației Soros Moldova (str. Bulgară nr. 32), între orele 15:30-17:30.

Confirmarți participarea Dvs. până la 4 aprilie 2017, la următoarele date de contact: Mihaela CIBOTARU, Coordonatoare de comunicare, email: mihaela.cibotaru@crjm.org sau la tel. 022 843 601 (extensia 108).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *