Desfăşurarea consultărilor publice pentru elaborarea Titlului II „Dialog politic şi reforme, cooperare în domeniul politicii externe şi de securitate” din noului Plan naţional de acţiuni de implementare a Acordului de Asociere pentru anii 2017-2019

În contextul lansării procesului de elaborare a noului Plan naţional de acţiuni de implementare a Acordului de Asociere pentru anii 2017-2019 (PNAAA), Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAE IE) invită, la 29 septembrie curent, în intervalul orelor 09.00-12.00, reprezentanţii societăţii civile şi experţii interesaţi să participe în incinta MAE IE (sala de conferinţe) la consultări publice dedicate Titlului II „Dialog Politic şi reforme, cooperare în domeniul politicii externe şi de securitate” din cadrul PNAAA.

Adiţional informăm că proiectului final al noului PNAAA urmează a fi consultat repetat cu reprezentanţii societăţii civile, experţii şi toate persoanele interesate pe parcursul lunii noiembrie curent.

În anexă rugăm să găsiţi proiectul Titlului II „Dialog Politic şi reforme, cooperare în domeniul politicii externe şi de securitate”, care va fi luat ca bază pentru sesiunea de consultări.

Sursa: www.mfa.gov.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *