De 13 ani suntem ”Tineri și Liberi”
Cu 13 ani în urmă, pentru ca să existe un Centru de Resurse pentru Organizațiile Neguvernamentale – în perioada când tocmai a venit la guvernare PCRM – echipa noastră a creat o organizație care a vrut să arate prin chiar denumirea aleasă, filosofia de a fi: ”Tineri și Liberi”.
Printre realizările ”Tineri și Liberi” sunt produsele unor foarte cunoscute secretariate, de exemplu: Rețeaua Organizațiilor din Domeniul HIV/SIDA, TBC, Prevenirea Narcomaniei și ITS; Consiliului Național al ONG-urilor din Republica Moldova; Biroului Vice-președintei Consiliului Național pentru Participare și implicarea permanentă în cadrul activităților Coaliției pentru promovarea legii și activității de voluntariat.
Mulțumim tare mult colegilor din domeniul ONG, bordului și generațiilor de angajați și voluntari ai Centrului de Resurse ”Tineri și Liberi”, pentru că împreună contribuim la dezvoltarea şi consolidarea capacităților ONG; la fortificarea coaliţiilor existente, centrate pe implicarea grupurilor cheie ale societăţii în activităţi de advocacy pentru politici publice; la dezvoltarea culturii civice și promovarea valorilor democratice în societate.