Conferința Națională pentru Antreprenoriat Social, ediția I, 6 octombrie 2015

Asociaţia Obştească „Eco-Răzeni” în parteneriat cu Reprezentanţa SOIR Moldova, Vă invită să participaţi la Conferinţa Naţională pentru Antreprenoriat Social, ediţia I, care se va desfăşura la data de 06 octombrie 2015 în or. Chişinău, Centrul Republican pentru Copii şi Tineret „Artico”, bd. Ştefan cel Mare, 169.

În ultimii doi ani, peste 50 de organizaţii neguvernamentale şi donatori din Republica Moldova discută activ despre posibilităţile de dezvoltare a antreprenoriatului social, dintre care, cel puţin 16 organizaţii desfăşoară deja afaceri sociale, chiar dacă în ţara noastră lipseşte cu desăvârșire un cadru normativ, care să reglementeze domeniul în cauză.

În acest context, conferinţa are scopul de a informa actorii interesaţi despre conceptul şi modelele de întreprinderi sociale, precum şi de a elabora foaia de parcurs pentru dezvoltarea antreprenoriatului social în Republica Moldova, prin analiza practicilor europene în domeniu.

La conferinţă vor participa circa 100 reprezentanţi ai misiunilor diplomatice, organizaţiilor internaţionale, donatorilor şi instituţiilor guvernamentale, precum şi asociaţii obşteşti, prestatori de servicii sociale, instituţii de învățământ şi întreprinderi cu responsabilitate socială, experţi din România şi Ungaria.

Pentru participare vă rugăm să completaţi  formularul de inregistrare şi să-l transmiteţi până la data de 1 octombrie 2015 prin e-mail: ecorazeni@gmail.com  sau fax: 0 268 73325.

Limbile de lucru: româna, engleză şi rusă.

Agenda_Conferinței

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *