Conferința anuală Cooperarea dintre Parlament și Societatea civilă, ediția a VI-a

Consolidarea cooperării între autorități și societatea civilă în implementarea Acordului de Asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, inclusiv intensificarea comunicării și sporirea eficienței parteneriatelor cu sectorul asociativ pentru accelerarea reformelor de modernizare a țării au fost principalele concluzii asupra cărora au convenit participanții la Conferința anuală „Cooperarea dintre Parlament și societatea civilă”.

Evenimentul, aflat la a VI-a ediție, este organizat de Parlamentul Republicii Moldova în parteneriat cu Consiliul Național al ONG-urilor din Moldova și cu sprijinul partenerilor de dezvoltare. La reuniune au participat deputați, miniștri, ambasadori, reprezentanți ai societății civile și ai partenerilor de dezvoltare.

În deschiderea conferinței, Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu și Vicepreședintele Liliana Palihovici au adresat mesaje de salut participanților la eveniment.

Potrivit Președintelui Parlamentului, consolidarea statului de drept, accelerarea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova, inclusiv continuarea reformelor de modernizare a țării pot fi realizate cu succes doar cu implicarea activă a societății civile. „Strategia de dezvoltare a societății civile reprezintă o bază pentru consolidarea cooperării dintre Parlament și societatea civilă, inclusiv prin examinarea posibilităților de a îmbunătăți instituționalizarea mecanismelor de cooperare și crearea unei celule instituționale dedicate, modificarea Regulamentului Parlamentului și identificarea unui spațiu în clădirea renovată a Parlamentului, care, pe viitor, ar putea fi oferit organizațiilor societății civile”, a subliniat Andrian Candu.

Președintele Parlamentului a vorbit și despre experiența sa de cooperare cu organizațiile nonguvernamentale în perioada când activa în calitate de funcționar în cadrul Secretariatului Parlamentului, inclusiv prin prisma rolului important pe care îl au reprezentanții societății civile în promovarea unor legi de interes pentru cetățeni, îndemnându-i la un dialog deschis și productiv.

Chiar dacă există deja o tradiție de 6 ani în organizarea acestui eveniment, vin cu propunerea de a modifica genericul Conferinței, ținând cont de recomandările Consiliului Europei cu privire la statutul juridic al ONG-urilor, în care se menționează că existența și consolidarea societății civile este nu doar o expresie a unei democrații pluraliste, dar și o necesitate pentru o guvernare democratică și transparentă”, a declarat Președintele Parlamentului. Astfel, Andrian Candu a propus ca, pe viitor, Conferința să se desfășoare sub genericul „Recunoașterea și consolidarea rolului societății civile în procesul de dezvoltare democratică a țării”.

La rândul său, Vicepreședintele Parlamentului Liliana Palihovici a apreciat nivelul bun de cooperare între Legislativ și societatea civilă pe parcursul anului 2014 și a reconfirmat deschiderea Parlamentului pentru dezvoltarea dialogului cu sectorul asociativ. „Vedem că lucrurile s-au schimbat și am ajuns la o altă etapă, care trebuie să aducă mai multă eficiență și o comunicare mult mai bună în cooperarea cu societatea civilă în procesul de implementare a Acordului de Asociere. Pentru aceasta avem nevoie de ONG-uri active în toată țara, astfel încât să extindem dialogul între autorități și societatea civilă la toate nivelele. Cooperarea noastră va aduce mult mai multe beneficii Republicii Moldova și va contribui la dezvoltarea societății în întregime”, a declarat Liliana Palihovici, Vicepreședinta Parlamentului fiind și cea care a lucrat alături de reprezentanții societății civile la organizarea evenimentului.

Despre necesitatea implicării societății civile în procesele decizionale la nivelul tuturor celor trei puteri ale statului a vorbit Vicepreședintele Fracțiunii PLDM, Valeriu Streleț, care a salutat propunerea Președintelui Parlamentului de a modifica genericul Conferinței, sugerând utilizarea sintagmei „Parteneriat între Parlament și societatea civilă”, în contextul consolidării democrației și a statului de drept în Republica Moldova.

În cadrul Conferinței a fost realizată o evaluare paralelă a procesului de implementare a Strategiei de dezvoltare a societății civile 2012-2015 de către reprezentanții Cancelariei de Stat și ai societății civile.

Ecaterina Mardarovici, Președintele Consiliului Național al ONG-urilor din Moldova s-a referit la lecțiile învățate în cooperarea societății civile cu Parlamentul. Potrivit acesteia, principiile de bază ale cooperării rezidă în asigurarea transparenței decizionale și promovarea democrației participative. „Speranța mea de viitor este să transformăm obligativitatea autorităților publice de a coopera cu societatea civilă într-o necesitate, iar impactul să fie îmbunătățirea calității vieții cetățenilor”, a punctat Ecaterina Mardarovici.

Participanții la Conferință s-au mai referit la necesitatea intensificării comunicării cu comisiile parlamentare și multiplicarea exemplelor de bună practică în colaborarea autorităților cu societatea civilă, inclusiv în implementarea Strategiei de dezvoltare a societății civile, îmbunătățirea Concepției de cooperare între Parlamentul Republicii Moldova și societatea civilă, precum și în procesul de adoptare a legislației.

De asemenea, reprezentanții societății civile au discutat cu șeful Delegației UE în Republica Moldova, Pirkka Tapiola, Ambasadorul SUA, James D. Pettit, Ambasadoarea Suediei, Ingrid Tersman, Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Philip Batson, Ambasadorul României, Marius Lazurca, Coordonatorul rezident al ONU, Dafina Gercheva, despre importanța parteneriatelor pentru o societate civilă durabilă în Republica Moldova.

Sursa Pagina oficiala a Parlamentului RM

Surse fotografice: Pagina Facebook a Parlamentului RM

Alte surse la acest subiect TRM.md

Tribuna.md

Publika.md

TV7.md

EuroTV.md

Canal2.md

RadioChișinău.md

Interetnic.md

PLDM.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *