Agenda națională de politici va fi aliniată la obiectivele de dezvoltare durabilă 2030

La data de 16.03.2017  a avut loc ședința Consiliului Național de Coordonare pentru Dezvoltare Durabilă, prezidată de Prim-ministrul Pavel Filip şi de coordonatoarea rezidentă a ONU, reprezentantă permanentă a PNUD în Republica Moldova, Dafina Gercheva. La eveniment a participat și Antonița Fonari, Directoarea Platformei pentru Cetățenie Activă (CAP); Reprezentanta Regiunii Non-UE a CPDE. Agenda evenimentului s-a axat pe prezentarea raportului privind realizarea obiectivelor Agendei de Dezvoltare Durabilă 2030.

În anul 2015, Republica Moldova, ca şi alte state membre ale ONU, s-a angajat să pună în aplicare Agenda de Dezvoltare Durabilă 2030 prin adoptarea Declarației Summit-ului privind Dezvoltarea Durabilă, care a avut loc la New York. Agenda respectivă oferă o nouă abordare de dezvoltare, axându-se pe promovarea drepturilor omului sub toate aspectele. În acest context, doamna Fonari s-a referit la faptul că ODD-urile nu sunt niște obiective doar la nivel declarativ. Ele trebuie materializate în lucruri practice și concrete, cum ar fi educația pentru deprinderi de viață în școli. Dumneaei a menționat că problemele precum avorturile, violența față de femei, acțiunile penale printre adolescenți, problemele de mediu etc. ar putea fi evitate prin o abordare pe termen lung, în special prin educație. Ministra Educației a susținut faptul că educația este o politică publică transversală, ea nu ține doar de Ministerul Educației. Toate instituțiile statului, împreună cu societatea civilă trebuie să investească pentru ca prin educație să fie atinse mai multe obiective de dezvoltare durabilă. În special pentru a avea în școli cursul de deprinderi de viață, cu accentul pe educația sexuală.

Antonița Fonari a remarcat că în contextul Agendei 2030 mai multe ONG-uri vorbesc despre de mult timp despre o problemă foarte importantă și deseori neglijată – accesibilitatea persoanelor cu disabilități, inclusiv la evenimentele organizate de către ONU sau Guvern. De multe ori evenimentele sunt organizate în localuri unde persoanele cu disabilități nu pot accesa sala sau nici chiar WC-ul. Guvernul ar trebui să investească urgent în adaptarea Palatului Republicii și ale instituțiilor guvernamentale la necesitățile persoanelor cu disabilități.

Doamna Fonari s-a referit și la faptul că potrivit studiului elaborat de către „Expert-Grup” pentru naționalizarea obiectivelor Agendei 2030 „Republica Moldova are exagerat de multe strategii guvernamentale, prea specifice și care se repetă”. Faptul că au fost elaborate foarte multe documente costisitoare și care nu sunt cost-eficiente ar trebui să și-l asume – de rând cu Guvernul moldovean – și partenerii de dezvoltare, care au direcționat banii din impozitele cetățenilor țărilor donatoare către procese și documente neeficiente.

Studiul elaborat de către „Expert-Grup” poate fi accesat AICI.

Persoanele care doresc să facă comentarii sau propuneri la acest studiu, le pot trimite în următoarele zile la adresa directorului „Expert-Grup”: adrian@expert-grup.org

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *