Protecție sporită pentru victimele violenței în familie

Parlamentul a adoptat astăzi noi reglementări în domeniul prevenirii și combaterii violenței domestice, menite să perfecționeze legislația în domeniu, notează Noi.md

Proiectul prevede îmbunătățirea mecanismului de protecție a victimei prin instituirea „ordinului de restricție de urgență”. Această măsură provizorie de protecţie a victimei violenţei în familie va fi aplicată de poliţie pentru o perioadă de pînă la 10 zile. Conform acestui mecanism, agresorul va fi înlăturat imediat din locuinţa familiei și va avea interdicția de a se întoarce în locuință.

Noul cadru legal mai instituie și infracțiunea de „act de persecuție”, care se referă la persecutarea în mod repetat a victimei violenței sau a rudelor apropiate ale acesteia. Aici poate fi vorba de urmărirea persoanei, contactarea sau încercarea de a o contacta prin orice mijloc sau prin intermediul altei persoane.

Proiectul mai prevede lărgirea spectrului de drepturi pentru victimele violenței în familie prin: stabilirea dreptului la o compensaţie financiară din partea statului pentru prejudiciul cauzat; raportarea de către specialiști din domeniu a cazurilor de violență doar cu acordul victimei; scutirea de taxă de stat pentru depunerea cererii de eliberare a ordonanței de protecție.

Proiectul de lege cuprinde modificări la 11 acte legislative, printre care: Legea cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie, Legea cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului, Legea cu privire la asistenţa juridică garantată de stat, Legea privind administraţia publică locală. Documentul a fost aprobat în prima lectură.

Sursa: www.noi.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *