Veste bună pentru pacienţii ţintuiţi la pat. Ministerul Sănătăţii a dispus ca aceştia să fie consultaţi la domiciliu de medici specialişti

Tratament la domiciliu asigurat de medici specialişti cazurilor deosebite, care nu ajung decât prea greu şi prea târziu la spital. Aşa prevede un ordin al Ministerului Sănătăţii, care încearcă să asigure astfel tratamentul pe care medicul de familie nu îl poate asigura.

Nadejda Zestre, din Vorniceni, raionul Străşeni, este ţintuită la pat de o jumătate de an. La 67 de ani suferă de o afecţiune psihică, dublată de hipertensiune şi artrită. Din când în când ajunge la ea doar asistentul medical.

„Dar ce tratament? Aşa nu, de cap nu a primit tare demult. Medicii nu i-au dat niciun tratament cu mersul”, spune o vecină.

Că aşa stau lucrurile recunosc atât medicul de familie, cât şi asistenta. „Chiar dacă tratamentul o să-l dăm cine să i-l facă? Cine să-i procure pastilele, s-o îngrijească?”, au declarat aceştia.

Pentru asemenea situaţii, consultaţia la domiciliu poate fi o soluţie. „Mai multi pacienţi vor primi servicii. Alt avantaj este că lista de medicamente, prevăzută de standardul naţional va putea fi modificată de prestator, în dependenţă de necesităţile pacientului”, a menţionat Ştefan Calancea, vicedirector Direcţia Sănătate municipiul Chişinău.

Sursa: www.publika.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *