Societatea civilă condamnă intenția de demitere a viceministrului Mediului, Dorin Dușciac

Reprezentanții societăţii civile condamnă intenţiile de a-l destitui pe Dorin Dușciac din funcția de viceministru al Mediului, anunță Politik.md.

Printr-un apel de presă, reprezentanții societății civile evidențiază calitățile lui Dorin Dușciac și îl laudă pentru demersurile curajoase, cu privire la fărădelegile comise în gestionarea resurselor naturale şi extragerea nisipului din Nistru şi Prut.

„Demersurile sale curajoase către Procuratură şi alte instituţii ale statului au deranjat oligarhii din partide, din sistemul mafiot şi corupt, din instituţiile vizate. Aceștia fac presiuni cerând destituirea urgentă a vice-ministrului „neobedient”, chiar dacă până la expirarea mandatului actualei puteri a rămas doar o lună de zile. Este mai mult decât ruşinos ceea ce întreprind „reformatorii” și alte partide de guvernare pentru a ascunde şi tolera crimele ecologice, astfel fiind direct sau indirect complici la distrugerea resurselor naturale, care aparţin poporului şi nu partidelor”, se menționează în apel.

În acest sens, organizațiile de mediu au atenţionat despre corupţia, practicile nedemocratice și abuzurile, care se comit în administrarea pădurilor şi a resurselor naturale, inclusiv prin blocarea continuă a inițiativelor de elaborare a legislației de mediu.

În declarația de presă se mai menționează că demiterea viceministrului va demonstra că actuala guvernare mimează lupta cu corupția, dar, de facto, nu vrea să elimine acest flagel contagios care distruge societatea noastră.

Aceștia cer Prim Ministrului Iurie Leancă să susţină în continuare poziţia lui Dorin Duşciac în cadrul Ministerului Mediului şi să participe la menţinerea echipei demnitarilor din cadrul Ministerul Mediului.

Informațiile despre demiterea viceministrului au devenit publice după ce în cadrul Partidului Liberal Reformator au apărut discrepanțe între fondatori. Divergențele s-au acutizat după ce deputații Ana Guțu și Anatol Arhire nu s-au mai regăsit pe listele candidaților PLR la funcția de deputat. Menționăm aici, că Dorin Dușciac este nepotul Anei Guțu.

Subsemnaţii apelului de mai sus sunt: Rodica Iordanov, AO EcoContact;   Iuliana Cantaragiu, AO Centrul Național de Mediu;   Ilia Trombiţki, AO Eco-TIRAS;   Alecu Renița, Mișcarea Ecologistă din Moldova;   Ina Coşeru, AO Centrul Naţional de Mediu;   Petru Botnaru, AO Terra-1530;   Eugenia Rosca, A.O.”Concordia”;  Rodica Frecautanu, ONG Caroma Nord;   Полина Арнаут, Bender;  Valeriu Rusu, ONG Habitat;   Ioana Bobina, Asociaţia Femeilor pentru Protecţia Mediului şi Dezvoltarea Durabilă;  Liuba Balan, AO Speranța;   Valentin Ciubotaru, ONG Bios;  Tatina Marin, MEM-Ștefan Vodă;   Natalia Cravciuc, Gutta Club;  Vasile Otel , AO Info-Terra;  Sergiu Gurău, AO Eco-Razeni;  Galina Protiv, AO KRAY, Ternopol, Ucraina;  Nicolae Moscalu, AO Moștenitorii;  Grigore Mustață, A.O. “Colaborare”;  Natalia Ciobanu, Platforma Naţională a Tinerilor pentru Mediu şi Sănătate;  Sergiu Ostaf, CREDO, CNP;  Eugeniu Graur, AO “Certitudine”;    Antoniţa Fonari, Secretar General Consiliul Naţional al ONGurilor;  Alexandru Jolondcovschi;  Lilia Curchi, AO Asociaţia Jurnaliştilor de Mediu şi Turism Ecologic din Republica Moldova;   Victor Cimpoeș, AO „Cutezătorul”;  Olga Crivorucico, AO “DJIP”;  Oleg Rotari, AO “ORMAX”;  Alexei Andreev, Societatea Ecologică BIOTICA;  și Gabriel Mărgineanu, Asociaţia Patronală a Industriei Turismului.

Sursa: http://politik.md/articles/social/societatea-civila-condamna-intentia-de-demitere-a-viceministrului-mediului-dorin-dusciac/28958/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *