Președintele APCE: Consiliul Europei susține semnarea Acordului de Asociere RM-UE

Consiliul Europei susține semnarea de către Republica Moldova a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. O declarație în acest sens a fost făcută de către Jean-Claude Mignon, președintele Adunării Parlamentare al Consiliului Europei, în cadrul unui briefing de presă susținut alături de președintele Parlamentului Republicii moldova, Igor Corman, notează UNIMEDIA.

De asemenea, Mignon a accentuat că țara noastră beneficiază de sprijinul Consiliul Europei și în privința liberalizării regimului de vize cu UE.

„Demersul meu se înscrie integral în cel al Uniunii Europene. Comisarul european pentru extindere și vecinătate, Stefan Fule, a făcut foarte multe pentru ca la Vilnius să fie semnat Acordul de Asociere RM-UE, și Consiliul Europei și Asambleea Parlamentară susțin întru totul acest demers. Este un Acord profitabil atât pentru Republica Moldova, cât și pentru Uniunea Europeană. Totodată, acest Acord este important pentru toate țările din regiune. Noi, cei de la Consiliul Europei sperăm de asemenea că va fi găsită foarte rapid o soluție în privința liberalizării regimului de vize. Semnarea acestui Acord este râvnit demult de Chișinău și aceasta ar putea constitui într-un fel o probă al încrederii pe care o acordă UE Republicii Moldova. Republica Moldova își respectă angajamentele asumate față de Consiliul Europei din 1995. Multe din angajamente au fost deja îndeplinite”, a declarat președintele APCE.

În cadrul întrevederii cu Igor Corman, cei doi au discutat agenda europeană a Republicii Moldova, cooperarea cu Consiliul Europei și APCE în acest sens, precum și aspectele care se referă la soluționarea conflictului transnistrean.

„Consiliul Europei ne-a sprijinit toate eforturile pe cei patru piloni de bază: susținerea alegerilor libere și corecte, reforma sistemului judiciar, buna guvernare și lupta cu corupția și lupta cu criminalitatea cibernetică. Am adus mulțumiri dlui președinte pentru tot sprijinul de care ne bucurăm în realizarea angajamentelor pe care Republica Moldova și le-a asumat în fața Consiliului Europei. Anul trecut Parlamentul RM a adoptat un Plan de Acțiuni privind onorarea acestor angajamente și deja a demarat procesul de implementare. În paralel, un grup de monitorizare APCE elaborează un raport de progres, care va fi dezbătut în cadrul APCE la începutul lunii octombrie. Am adus aprecieri că se lucrează și la un program din partea Consiliului Europei, cu sprijinul financiar al UE, program care ne va ajuta în realizarea acestor angajamente și continuarea reformelor inițiate”, a subliniat speakerul moldovean.

UNIMEDIA precizează că aceasta este cea de-a treia vizită a lui Jean-Claude Mignon în Republica Moldova, începând cu ianuarie 2012, când acesta a obținut mandatul în fruntea APCE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *