PCRM protestează în fața delegației UE. Tapiola: Bine au venit!

Comuniștii au blocat azi seara str. M. Kogălniceanu din Capitală. În fața Delegației Uniunii Europene la Chișinău, zeci de simpatizanți ai Partidului Comuniștilor au organizat o acțiune de protest intitulată „Anti-summit. Moldova – pentru libertate și viitor”. Acțiunea se va desfășura până pe 30 noiembrie. La miting participă deputați din fracțiunea comunistă, cât și simpatizanți ai partidului, informează UNIMEDIA.

Potrivit liderului PCRM, Vladimir Voronin, nici Parlamentul și nici societatea civilă nu a fost informată cu privire la documentele care sunt semnate la Vilnius. „Care antisummit? Acesta nu este antisummit. Aceasta este poziția societății noastre. Pentru că așa lucruri importante ce țin de perspectiva țării nu se fac în așa fel. Nu se fac pe întuneric. Nu se fac pe ascuns, dar se fac public. Nici Parlamentul, nici societatea civilă nu este informată despre ceea ce trebuie să se semneze la Vilnius. Cât de corect este pentru un stat democratic? Împotriva la aceasta și se revoltă populația”, a declarat ex-președintele Republicii Moldova.

Precizăm că, astăzi, ministrul de Externe, Natalia Gherman, a declarat că: „Atunci când am căpătat mandatul pentru negociere a Acordului de Asociere cu UE, am mers în primul rând în Parlament și am obținut acest mandat din partea Comisiei Parlamentare pentru politica externă și integrarea europeană. Atât deputații din coaliție cât și cei din opoziție, fac parte din această comisie. Toată lumea cunoaște care a fost mandatul negociatorilor. După fiecare rundă am fost invitată la audieri în fața aceleași comisii, unde raportam deputaților despre fiecare etapă a procesului de negocieri. Înainte de parafare, ministerul a făcut o prezentare a variantei finale negociate”.

La scurt timp după venirea lui Voronin la protest, șeful delegației Uniunii Europene la Chișinău, Pirkka Tapiola, și-a făcut apariția pentru câteva minute pentru a-l saluta pe liderul PCRM: „Sunt bucuros să vă văd astăzi în fața delegației UE”, i-a spus Tapiola.

„Uniunea Europeană are o atitudine pozitivă față de dreptul la libera întrunire și dreptul de a protesta pașnic. Bine au venit în fața delegației noastre. Este bine când oamenii spun ceea ce simt”, a precizat Tapiola cu privire la protestul din fața delegației.

Amintim că, în perioada 28-29 noiembrie are loc summit-ul de la Vilnius, în cadrul căruia Republica Moldova parafează Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.

Sursa: www.unimedia.info

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *