Oxana Domenti, deputat: „Există interese care pun piedici proiectului de lege privind controlul tutunului. Cred că documentul ar trebui votat în actuala variantă, cu o mică modificare”

Oxana Domenti, deputat comunist,  vicepreședinte al Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe

Cred că sănătatea populației ar trebui să fie un domeniu primordial pentru conducerea unei țări, de aceea consider că proiectul de Lege privind controlul tutunului ar trebui să fie aprobat cât mai curând. Cel mai probabil, documentul va fi pus în discuție în Parlament săptămâna viitoare, dacă președintele Comisiei pentru protecție socială, sănătate și familie va înscrie documentul în agenda Parlamentului.

Proiectul de lege într-adevăr este foarte bun, desigur că ar mai fi nevoie de unele modificări, pentru că nu putem să ignorăm în totalitate celelalte domenii. Această lege include și un aspect economic, ceea ce înseamnă că trebuie să ne gândim în ce mod acest document va afecta economia țării și cum am putea evita ca această lege să afecteze alte domenii.

În opinia mea acest proiect de lege ar trebui votat în actuala variantă, însă cu o mică modificare în ceea ce ține de taina comercială a agentului economic și alte restricții impuse industriei tutunului, precum publicitatea. În rest, cred că este exact ceea de ce are nevoie Republica Moldova.

E regretabil faptul că este nevoie de atâta timp pentru ca acest document să ajungă în Parlament și să fie, până la urmă, adoptat. Însă părerile celor care trebuie să hotărască soarta acestui document sunt împărțite. E clar că fiecare încearcă să apere interesele instituției pe care o reprezintă, de aceea și se ajunge greu la un numitor comun.

Există însă și o altă explicație. Există unele interese care pun piedici proiectului de lege privind controlul tutunului. Eu sper totuși că acest document să fie adoptat cât mai curând. Sper că până la alegerile din toamnă acest lucru să se întâmple. Nu văd de ce lucrurile s-ar întinde atât de mult. Pentru Moldova o astfel de lege într-adevăr este un strict necesar.

Sursa: www.e-sanatate.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *