Ministrul moldovean de Externe, Natalia Gherman, la Forumul Societății Civile a Parteneriatului Estic de la Chișinău: Societatea civilă are expertiză europeană valoroasă

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Natalia Gherman, propune membrilor societății civile din Republica Moldova crearea, după Summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius, a unei platforme comune care să lucreze cu Guvernul pentru elaborarea unui program comun de acțiuni de pregătire pentru următorul Summit de la Riga.

„O agendă comună de pregătire pentru următorul Summit al Parteneriatului Estic din 2015 de la Riga ar consolida agenda europeană a Republicii Moldova și ar constitui un exemplu pentru alte state ale Parteneriatului Estic”, a declarat Natalia Gherman în luarea sa de cuvânt în deschiderea Forumului Societății Civile care se desfășoară la Chișinău, la 4 și 5 octombrie 2013.     

Ministrul moldovean Natalia Gherman a salutat faptul că Forumul Societății Civile a Parteneriatului Estic are loc pentru prima dată în afara Uniunii Europene. „Faptul că Republica Moldova este prima țară din afara UE care găzduiește acest for este o mare responsabilitate, o recunoaștere a progresului european realizat de Chișinău, dar și a rolului societății civile în promovarea standardelor democratice”, a declarat Natalia Gherman.

Cea de-a cincea ediție a Forumului Societății Civile a Parteneriatului Estic este organizată cu suportul oferit de Comisia Europeană/Serviciul European de Acțiune Externă, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Ministerul Afacerilor Externe al Lituaniei, Guvernul Suediei, Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei, Transparency International Moldova și Fundația Est-Europeană.

Autoritățile de la Chișinău mizează mult pentru contribuția societății civile și democratizarea țării. ”Am început această colaborare în 2009, când am creat un organ inedit – Consiliul Național de Participare, un consiliul din membrii ONG care este implicat în procesul de luare a deciziilor și participă chiar și la ședințele Guvernului. Este o experiență pozitivă care poate fi preluată și de alte state”, a afirmat Ministrul de Externe Natalia Gherman.

Potrivit Ministrului, societatea civilă a elaborat mecanisme eficiente de monitorizare a proceselor de integrare europeană, printre care Indicele integrării europene și cel de liberalizare a vizelor, dar are și o contribuție imensă în coagularea expertizei și contribuția la elaborarea politicilor statului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *