Micșorarea accizelor la automobilele de lux, obiectul unei sesizări la Curtea Constituțională

Micșorarea accizelor la automobilele de lux va fi examinată de magistrații Curții Constituționale. O sesizare în acest sens a fost depusă de deputații Partidului Liberal. În opinia autorilor sesizării acest proiect este neconstituţional întrucât a fost adoptat cu încălcarea dispoziţiilor legale ce vizează înaintarea unui proiect (amendament) de Lege, prevăzute în Regulamentul Parlamentului, precum și în lipsa avizului pozitiv al Guvernului, a avizelor Comisiilor permanente ale Parlamentului şi a Direcţiei juridice a Secretariatului Parlamentului, informează UNIMEDIA.

„Indiferent de argumentele ce vor fi invocate de către reprezentanţii Guvernului şi ai Parlamentului, astfel de reglementări reprezintă o lovitură dură în principiul echităţii sociale, deoarece, în final, Parlamentul a decis majorarea impozitelor pentru păturile sociale cu venituri modeste, implicit capacităţi de plată mai mici. Rezultă că povara fiscală urmează a fi mărită anume în detrimentul şi din contul persoanelor cu venituri modeste, dar nu din contul celor ce au venituri mai mari și îşi permit a procura „automobile de lux”, ceea ce este o faptă ilegală şi lipsită de bun simţ”, susţin liberalii.

În acest context, deputaţii PL au solicitat Curţii Constituţionale suspendarea, până la soluţionarea în fond a cauzei, a prevederilor legale prin care s-a micşorat cota accizului de la „3,50 euro” la „2,00 euro” pentru un „cm3” la mijloacele de transport de lux și examinarea sesizării într-un termen cât mai restrâns posibil.

UNIMEDIA amintește că, la 1 ianuarie 2014 au intrat în vigoare noile cote ale accizelor la importul de automobile în Republica Moldova. Majoritatea au crescut în medie cu patru-şase eurocenţi pentru un centimetru cub, în funcţie de capacitatea motorului, ceea ce va asigura o majorare cu circa 40 de milioane de lei a veniturilor bugetului de stat, potrivit prognozelor Ministerului Finanţelor. Acumularea acestor venituri ar putea fi însă compromisă, deoarece Parlamentul a redus cu 43% taxa aplicată la importul maşinilor de lux cu motoare ce au capacitatea de peste 2.500 de centimetri cubi (în cazul motoarelor diesel) şi de peste 3.000 de centimetri cubi (la cele cu ardere internă).

(video) Barbăneagră e de părere că Bentley, Porsche, Range Rover și Rolls-Royce NU sunt mașini de lux

Sursa: www.unimedia.info

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *