Intrată în vigoare acum 1,5 luni, Legea Antitutun divizează societatea! Argumentele celor care cer modificarea legii

Legea antitutun a divizat societatea în două tabere. Patronii localurilor sunt nemulțumiți de anumite prevederi ale legii, iar cei care nu fumează, o aplaudă. Reprezentanții Parlamentului și ai Guvernului au căutat, alături de antreprenori și reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale, soluții la numeroasele plângeri parvenite în urma adoptării pachetului de legi.

Agenții economici spun că de când a intrat în vigoare legea antitutun, veniturile au scăzut. Astfel, una dintre cerințele principale ale celor care au în proprietate cafenele, baruri sau cluburi de noapte este excluderea punctului din Lege care prevede interdicția fumatului la o distanță mai mică de zece metri de la intrarea sau geamul localului. De asemena, antreprenorii propun crearea unor spații separate pentru fumători, în interiorul localurilor.

„Eu am un local, o cafenea. Vă imaginați o cafenea și nu se fumează. Veniturile au scăzut de patru ori. Deputații nu întreabă ce venituri vor fi, care va fi salariul angajaților. În prezent, o sută de lei pentru că eu nu pot să le dau mai mult. Sau ne închidem, sau o sută de lei”, a menționat în cadrul dezbaterilor un reprezentant al societății civile.

„În privința acestor zece metri. Dacă noi instalăm locuri special amenajate în încăpere noi putem să strângem după oaspeți, să ventilăm locul dat, dar zece metri de la local iese că poate să fie un trotuar, o zonă unde trec mamele cu copii care tot respira cu aerul dat care nu poate fi teritoriu în proprietatea noastră”, a spus un alt agent economic.

„Legea este foarte bună, dar actualmente este foarte dură. Acei zece metri de la terasă. Noi promovăm fumatul în stradă? Cluburile de noapte sunt localuri cu specific aparte. Dacă scoatem o sută de fumători în stradă la două noaptea, nu știu dacă ne încadrăm în condițiile legii. Propunerea noastră este reducerea acestor zece metri. Atât timp cât se fac legi bune, dar la moment greu de implementat, haideți să le implementăm treptat”, a îndemnat o altă reprezentantă a mediului de afaceri.

Deputații nu promit că legea va fi modificată, dar spun că vor analiza propunerile venite de la agenții economici.

„Am auzit părerile dumneavoastră și sperăm prin dialog și consens să luăm decizii care să-i împace pe toți. Cert este faptul că am pornit de la premiza ca să protejăm pe cei care nu fumează, dar vreau să atrageți atenția că cei nefumători sunt cu mult mai mulți”, a spus deputatul democrat Eugen Nichiforciuc.

La rândul său, liberal-democratul Tudor Deliu a admis că „este loc pentru perfectare”. „Noi nu venim aici cu soluții noi și mai apoi ne vom așeza la masă și vom vedea ceea ce se poate de făcut și ce nu. Una ce trebuie să facem, e să facem tot posibilul ca acest viciu fumatul să dispară din societate”, a mai spus deputatul.

Mai categoric în ceea ce privește modificarea legii a fost vice-ministrul Sănătății Aliona Serbulenco care, operează în acest sens, cu date statistice privind consecințele fumatului. „Legea vine să facă o profilaxie în societate. Dacă e să recurg iarăși la cifre atunci studiile autohtone care au fost petrecute aici în Republica Moldova enunță cifre îngrozitoare. Copii de la șapte ani au acces la fumat și devin fumători”, a spus Serbulenco.

După ce vor analiza toate propunerile discutate, Parlamentul promite să vină cu o decizie în zilele următoare. Ultimele prevederi ale pachetului de legi antitutun au intrat în vigoare pe 31 mai. Întâlnirea a avut loc după ce Asociația Națională a Restaurantelor și Localurilor de Agrement a trimis o petiție Parlamentului pentru a cere modificarea acestei legi.

Sursa: www.realitatea.md

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *