Declaraţie cu privire la reînregistrarea organizaţiilor neguvernamentale

În iulie – septembrie 2007 Parlamentul R. Moldova, la iniţiativa Guvernului, a modificat Legea cu privire la asociaţiile obşteşti, unul dintre efectele necesare ale acestor modificări fiind necesitatea reînregistrării statutelor organizaţiilor obşteşti în altă formă juridică, şi anume cea de asociaţii obşteşti.

Sub incidenţa acestei legi cad peste 6000 de organizaţii neguvernamentale din R. Moldova. Reînregistrarea presupune modificări ale statutului organizaţiei, iar această procedură este îndelungată şi costisitoare.
Forumul Organizaţiilor Neguvernamentale, ediţia a V-a, din 15 – 16 decembrie 2008, a adoptat o Rezoluţie, prin care a propus un amendament la proiectul de lege cu privire la asociaţiile obşteşti care nu prevedea reînregistrarea acestora şi simplifica procedura de reînregistrare. Din păcate, Parlamentul R. Moldova nu a examinat acest amendament.

Astfel, după intrarea în vigoare a modificărilor la Legea cu privire la asociaţiile obşteşti, Ministerul Justiţiei, organul responsabil de înregistrarea organizaţiilor obşteşti insistă asupra reînregistrării statutelor ONG-urilor pentru a schimba un cuvînt „organizaţie” cu cel de „asociaţie”.

În aceste condiţii, solicităm Guvernului Republicii Moldova aplicarea unui moratoriu asupra obligativităţii reînregistrării organizaţiilor afectate pînă la examinarea de către Parlamentul R. Moldova a propunerilor Forumul Organizaţiilor Neguvernamentale, Consiliul Naţional al ONG în baza Rezoluţiei Forumului ONG, solicită adoptarea unei hotărîri de Guvern care va reglamenta instituirea moratoriului.

Cu consideraţiune,
Consiliul Naţional al ONG din R. Moldova

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *