Conferința „Republica Moldova 2020”: „Diaspora e petrolul moldovenesc”

Cercetători, actori din diasporă, dar și societatea civilă s-au reunit astăzi la prima ediție a conferinței „Republica Moldova 2020. Contribuția diasporei la dezvoltarea țării de origine”. Conferința este organizată de un grup de basarabeni care s-au stabilit în peste zece țări ale lumii.

La sesiunea plenară au participat mai mulți demnitari, care nu au ezitat să îndemne diaspora să participe la alegerile parlamentare din toamnă. Președintele Parlamentului, Igor Corman, a comparat R. Moldova cu Lituania, unde peste jumătate de milion de oameni au migrat și chiar dacă astăzi țara e membră a Uniunii Europene, oamenii nu au mai revenit acasă. „Problema în Moldova este că există o ruptură între agenda UE și așteptările cetățenilor, care au așteptat rezultate complete pentru viața lor. Cred că în acest an trebuie puse niște întrebări, dacă vrem să fim în rând cu țările dezvoltate, și nu o colonie înapoiată”, a spus Corman.

Ex-prim-ministrul Ion Sturza a declarat că la sfârșitul lui august este o „fervoare”, se întâmplă multe acțiuni legate de diasporă. „Se apropie alegerile. Diaspora aduce multe voturi „pro”, de asta apar multe ministere, departamente, conferințe, granturi etc. Deși eu cred că e nevoie doar de doi oameni la Ministerul de Externe, care să ajute diaspora. Ea este petrolul moldovenesc”, a mai spus Sturza.

Și senatorul din România Viorel Badea a vorbit despre alegeri în discursul său. „Duhovnicul meu spunea: indiferența este cel mai mare păcat al zilelor noastre. Este important ca în toamna asta să fiți la vot și să vă apărați țara. Oamenii din diasporă sunt niște eroi ai zilelor noastre, sunt cei mai mari investitori ai R. Moldova. Este important ca voi să sprijiniți orientarea proeuropeană a țării”, a specificat Viorel Badea.

Organizatorii își propun ca, prin acest eveniment, să facă un schimb de idei între diasporă și țara de origine, să stimuleze cercetarea și dezvoltarea țării, să valorifice experiența pe care o are diaspora etc. Conferința este structurată sub formă de șase ateliere de lucru, organizate pe diferite teme.

Sursa: http://ziarulnational.md/conferinta-republica-moldova-2020-diaspora-e-petrolul-moldovenesc/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *