Carburanții, țigările și alcoolul se scumpesc din nou în 2018

Țigările, alcoolul, carburanții, bijuteriile se vor scumpi și la anul, autoritățile intenționând să majoreze în continuare accizele pentru aceste produse. Va fi majorat impozitul pentru cetățenii care livrează produse agricole agenților economici, de asemenea, va fi extins și impozitul pe avere pentru automobile de lux.

Aceste majorări sunt prevăzute în proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul viitor, elaborat de Ministerul Finanțelor, notează Radio Chișinău.

Acciza la țigările cu filtru va fi majorată cu 50 de lei pentru o mie de bucăți, în schimb la cele fără filtru – va crește de trei ori. Această măsură are scopul de a diminua consumul de țigări ieftine și necalitative, a comentat pentru Radio Chișinău, analistul economic Veaceslav Ioniță.

„Nu trebuie să existe țigări ieftine. Din cauza că la noi accizele la țigările fără filtru sunt de 3-4 ori mai mici decât la țigările cu filtru, ne pomenim în situația că a crescut consumul de țigări fără filtru, ceea ce a dus la pierderi la bugetul de stat, dar cel mai grav este că e afectată sănătatea oamenilor”, a declarat Veaceslav Ioniță.

Și accizele la carburanți vor crește. Pe termen mediu se vor majora în primul rând cele la motorină, conform cerințelor Uniunii Europene. Veaceslav Ioniță.

„Guvernul dorește ca până în 2024 să ajungem la cota minimă în Europa, or, acum la noi cota accizului e de trei ori mai mică. De aceea, în următorii ani prețul la motorină se va majora simțitor și se va reduce semnificativ diferența de preț în comparație cu România”, a spus Veaceslav Ioniță.

Proiectul politicii bugetar fiscale mai prevede majorarea impozitului de la 3 la 5% pentru persoanele fizice care vor livra anumite categorii de produse agricole agenților economici.

În același timp, de la 1 ianuarie 2018, posesorii de automobile mai scumpe de 1,5 milioane de lei vor fi impozitați. Vor fi impozitate și imobilele mai scumpe de 1,5 milioane de lei, indiferent de suprafață, în prezent fiind impozitați doar cei ale căror locuințe scumpe sunt mai mari de 120 de metri pătrați.

Ministerul Finanțelor propune și majorarea scutirii personale la achitarea impozitului pe venit de către persoanele fizice de la 10.620 de lei la 11.280. De asemenea, începând cu anul viitor, cota de impozitare de 7% va fi aplicată persoanelor care obțin venituri de până la 33 de mii de lei, în prezent această sumă fiind de 31.140 de lei.

www.argumentul.info

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *