Acțiune de salubrizare pe marginea râului Bâc de Ziua Mondială a Mediului

De Ziua Mondială a Mediului  voluntari din cadrul Centrului Naţional de Mediu (CNM) s-au echipat cu mănuși și saci și au ieșit la o acțiune de salubrizare pe marginea râului Bâc. Astfel, tinerii şi-au propus să curățe o porțiune de aproximativ 4 kilometri amplasată pe strada Calea Basarabiei, care este considerată şi cea mai poluată zonă din cauza spălătoriilor auto neautorizate.

Aproximativ 100 de participanți au dat curs apelului lansat anterior de CNM şi timp de câteva ore, participanţii au reuşit să facă curățenie pe o porţiune de circa 4 km şi să adune 200 de saci cu gunoi de pe malurile rîului Bîc. Acţiunea de astăzi este a treia la număr din acest an, iniţiată de Centrul Naţional de Mediu, cu participarea voluntarilor.

Tinerii vor face o adresare la Primăria capitalei, unde vor cere să fie instalate tomberoane pe malul râului Bîc.

Acţiunii de salubrizare s-au alăturat militari ai Academiei Militare „Alexandru cel Bun”, tineri voluntari ai Reţelei Tinerilor „Iubeşte-ţi rîul!”, voluntari de la ONG-urile „ADVIT MOLDOVA”, „Terra şi Noi”, „Tinerii cu Iniţiativă”, Centrul de Sănătate Prietenos Tinerilor „NEOVITA”, Fundaţia pentru Dezvoltare Ecologică „ECODAVA”, cetăţeni activi din mun. Chişinău  inclusivi cetăţeni străini.

„Ca să demonstrăm că nu facem numai conferințe, dar să venim practic să ajutăm acest râu, care este astăzi devastat”, afirmă Mihai Mustea, manager de program, Centrul Național de Mediu.

Acţiunea practică a fost una utilă și a demonstrat că doar responsabilitate civică, spiritul de echipă şi munca fiecăruia pot produce în timp schimbarea calitativă a situaţiei ecologice.
Sursa:Centrul National de Mediu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *